Timpu’ zboară

Oscar, Deliric

[Intro: Oscar]
Ye

[Pre-refren: Oscar]
Vreau să te răsplătesc pentru faptu' că m-ai făcut
Și să-mi cer scuze pentru răul pe care-l aduc
Dac-aș putea aș întoarce totul de la început
Doar că să profit mai mult de timpul nostru petrecut

[Refren: Oscar]
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară

[Strofa 1: Oscar]
Vreau să văd cin' mă iubește, doar că dragostea e oarbă
Vreau să ies din corpul ăsta și să mă transform în apă
Dac-ai o problemă întreabă, ești fratele meu pân' la capăt
Împărțim păcate, greșeli asumate, nu putem lăsa nimic să ne despartă
În ultimul timp simt că nimic n-are sеns
Simt că tot ce iubesc îmi aduce doar strеs
Nu la asta m-am gândit când am zis că vreau succes
Sunt doar eu și cu mine privind tot ce am ales
De ce toată lumea râde? N-am zis o glumă
Nu înțelegi nimic, doar îți place cum sună
Am întrebat faima ce gust am
Ca să po' să-nțeleg de ce mă consumă
Mi-a căzut moralu', poți te rog să mi-l ridici?
M-am mutat în Iad, e cald rău și nu plouă pe-aici
Ăsta e avionu' gândirii mele, talentu' pe care-l am îmi e copilot
Și-nainte să încep decolarea tre' să m-asigur că familia e pe primu' loc
Am turbulențe, zbor peste zdrențe și oameni cu prea multe fețe
Toți o să-nvețe că unii învață, zburăm împreună prin furtuni și ceață
Înghit două Xan-uri deodată și știu că nu ăsta e răspunsu-n viață
Și știu că provine din nesiguranță, da' mă face să uit de tot ce m-apasă

[Pre-Refren: Oscar]
Vreau să te răsplătesc pentru faptu' că m-ai făcut
Și să-mi cer scuze pentru răul pe care-l aduc
Dac-aș putea aș întoarce totul de la început
Doar că să profit mai mult de timpul nostru petrecut

[Refren: Oscar]
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară

[Strofa 2: Deliric]
Timpu' zboară călcat în picioare de parcă-s covoare de Aladdin
Nu-i ce-a vrut să pară și noi după ce ne trage pe sfoară ne haladim
Te-am văzut, nu mai ești ce-ai fost, am vrut să te cred, da' am picat de prost
Am ajuns să plătesc același cost, m-am schimbat și o să mă ridic de jos (Jos)
Cine-i cu mine la greu? Că vă văd doar cu mine la bine, mă jur (Cine?)
Cine-i cu mine când pic? Deschid ochii să văd că nu-i nimeni în jur (Cine?)
Înjoseai că nu cred în ei, judecata de-apoi e în timpu' zilei
Că nu-i judecă nimeni pe atei, boxează singuri împotriva umbrei
Simt ceasul la mână ca niște cătușe, un prizonier legat de trecut
Și orice tic ce nu tace ca niște cartușe ce-mi străpung pieptul până a tăcut
Aș da timpul înapoi să mai bag o fisă, da' aș face la fel de la început
Prin bune, prin rele, trec peste toate, înclin să cred că ele m-au făcut
Am vrut banii, nu faima că faima pe foame nu-i funny, că faimă am avut
Am fugit după bani, am faimă și bani, tânjesc după timpu' pierdut (Sărac)
Măsor averea în clipe, țin la ea, da' o sparg cu familia și frații
Și îmi pare rău că nu mai am luxu' să pot să o împart și cu alții

[Refren: Oscar]
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară
O, Doamne, timpu' zboară, timpu' zboară

[Outro: Oscar]
O, Doamne, ti-ti-ti-timpu' zboară
O, Doamne, timpu'
Ti-ti-ti-timpu' zboară

Curiosités sur la chanson Timpu’ zboară de Oscar

Quand la chanson “Timpu’ zboară” a-t-elle été lancée par Oscar?
La chanson Timpu’ zboară a été lancée en 2020, sur l’album “Apă”.
Qui a composé la chanson “Timpu’ zboară” de Oscar?
La chanson “Timpu’ zboară” de Oscar a été composée par Oscar, Deliric.

Chansons les plus populaires [artist_preposition] Oscar

Autres artistes de Pop rock