Ganduri
Am multe gânduri, multe gânduri
Tu ești calea și lumina mea
Dar și liniștea din lumea mea
Nu mai sufăr, nu mai sufăr
Mi-am dat seama că în viața mea
Tot ce vreau de fapt e liniștea
Yo, n-am să te mint niciodată doar ca să ajung la un scop
Nu am să mint niciodată pe piese doar ca să fiu pus într-un top
Nu îmi voi da niciodată talentul pe banii pe care mi-i promite altul
Cât timp mă cunosc mai bine ca oricine și știu potențialul din mine, la dracu
Am plecat de acasă de mult timp, n-am de gând să mai fug pentru nimic
Am ajuns să cred exact tot ce zic, sunt pregătit să dărâm orice zid
Când eram mic îmi doream să ajung să fiu cel mai tare de la noi din țară
Dar cu cât am crescut și am evoluat mi-am dat seama că e o idee banală
Așa c-am început să mă concentrez pe ce scriu, nu pe bani și pe faimă
Pe mine nu mă pui tu sub o vrajă, pe mine nu mă schimbă nicio haină
Știu bine toți oamenii care și-au pus încrederea în mine și în visul meu
Dream Zone pe viață frățioare și spun asta și azi pentru că am avut tupeu
Pentru că am crezut în mine când totul părea să se năruie și-mi era greu
Să îmi dau seama dacă cel de lângă este un dușman sau prietenul meu
Dar eu sunt eu, cu toate că lupt, cu toate că-s frânt
Cu toate că-s rupt, cu toate că poate-am să mor sunt dedicat visului meu
Am multe gânduri, multe gânduri
Tu ești calea și lumina mea
Dar și liniștea din lumea mea
Nu mai sufăr, nu mai sufăr
Mi-am dat seama că în viața mea
Tot ce vreau de fapt e liniștea
Am multe gânduri, multe gânduri
Tu ești calea și lumina mea
Dar și liniștea din lumea mea
Nu mai sufăr, nu mai sufăr
Mi-am dat seama că în viața mea
Tot ce vreau de fapt e liniștea