Waltzing Under a Pale December Sky

Pe malul unui râu cu o întindere vastă, nefastă farsă imi juca luna.
Se făcea că în apa cristalină zăream oglindit lebede negre. Două la număr.
Deşi statice, spiritul lor se zbătea cuprins în dinamica dintre etern si propria mortalitate.
O asemenea privelişte rezonă în sufletul meu cu tonalitatea unui vals de Tchaikovsky interpretat de un Bukowski puțin intoxicat.
Drept urmare, ți-am cercetat chipul. Pleoapele-ți cădeau apăsător şi sufletul tău răsufla sufocat precum adierea iluziilor unor amintiri mult prea distante.
Te-am luat de mână atunci. Nu voiam sa te rătăceşti singură printre copacii vreounei păduri norvegiene.
Vântul şuieră; nu-l ascult. Păsări ciripesc însă nu ințeleg ce spun.
Zeu ornamental neatins de zumzetul fragrant al demonilor dimineții tulburi. Cu un foc ce mocneşte mai degrabă taciturn în piept, privesc luna cum se răsfrânge peste apa curgătoare.