Roșu

După prima perdea de tăceri stă elefantul:
E autogonflabil și umple fiecare ungher,
Se foiește intens și tot face pe importantul
Dar se ascunde-ntr-un colț când îți vine să vorbești despre el.

După al doilea strat de minciuni intuiești pericol:
Nici un val nu agită acvariul uriaș...
Doar un biet mamifer rătăcit în labirintul piscicol,
Mai bine dispari, fiindcă ești cu mult prea gingaș.

Câtă zoologie mai trebuie să înduri,
Haite și stoluri și bancuri și cirezi de jivine...
Câte lătraturi și câte miorlăituri,
Câte cuști mai ai de deschis până s-ajungi la tine?

După platoșa de catifea se zbârlește ariciul,
Își iubește enorm spațiul său personal.
Dacă vrei să insiști, să știi că are-un singur viciu:
Îl scarpini pe burtă și devine un alt animal!

Dacă treci de de munții de griji o să vezi rândunica:
Plutește ușoară, se-nalță pe curenții de vis,
Nu mai știe de mult nici foamea, nici frigul, nici frica,
Dar a uitat de pământ de când cerul deasupra-i deschis.

Pe unde te-ntorci îl zărești agățat într-o creangă,
O statuie de blană e leneșul încremenit.
Nici de-ar fi să-l dobori n-o să miște măcar o falangă:
E convins că a trecut ceva timp de când deja a murit.

Iar în gaura lui, iepurașul își trăiește momentul,
N-are nici o problemă, trage iarbă și-și face de cap,
Dar afirmă senin că tot ce contează-i prezentul –
Stau la rând răpitorii să-l prindă și să-l pună-n proțap.